Victorie la scor pentru FC Bihor în amicalul cu CS Diosig

La finalul cantonamentului, fotbaliştii clubului FC Bihor au susţinut, vineri, un nou joc de verificare, în compania unei echipe bihorene de ligă a III-a. De această dată am întâlnit echipa CS Diosig, într-un meci care s-a desfăşurat pe terenul de iarbă al Bazei Sportive Motorul.

A rezultat un nou test bun, un joc dominat de FC Bihor care s-a impus clar, cu scorul de 6-1, după ce la pauză conducea cu 2-1.

Antrenorul Gheorghe Ghiţ le-a dat de această dată 60 de minute jucătorilor care în amicalul de miercuri au evoluat 30 de minute, în timp ce cei trei portari au evoluat câte 30 de minute fiecare. Cu acest prilej a fost testat şi un jucător albanez în vârstă de 21 de ani, Alesio Caushaj, care a şi marcat ultimul gol al meciului, dar şi doi tineri fotbalişti proveniţi de la Centrul de Copii şi Juniori, Andrei Mocuţa (născut în 2008) şi Darius Oşvat (născut în 2009).

A fost un joc amical bun, ultimul din acest cantonament, care a decurs foarte bine. Am exersat anumite lucruri, presing, posesie, dar sunt convins că la meciurile oficiale va fi altceva, însă acum ne-am făcut un antrenament bun. Pe jucătorul albanez o să îl vedem şi la următoarele meciuri şi apoi o să hotărâm dacă va face parte din lotul nostru”, a declarat, la finalul partidei, antrenorul principal al FC Bihor, Gheorghe Ghiţ.

Distribuie informația
Alte știri