În seara zilei de miercuri, 26 februarie a.c., pompierii militari orădeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă situată pe strada Ioan Ciordaș din municipiu, eveniment soldat cu rănirea proprietarului, în vârstă de 75 de ani.
Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor în jurul orei 21.20, moment în care, la adresa indicată de apelant, au fost mobilizate operativ echipajele de pompieri militari ale Detașamentului 1 Oradea, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
În urma executării recunoașterii la fața locului, forțele de intervenție au constatat că ardea generalizat bucătăria și acoperișul locuinței, existând riscul propagării incendiului la celelalte încăperi și la casa vecinului.
Echipajul medical a acordat îngrijirile care se impuneau proprietarului locuinței, care suferise arsuri la nivelul mâinilor și al feței, transportându-l ulterior la spital.
Echipajele de stingere au localizat și lichidat incendiul în circa 25 de minute, reușind să salveze din calea flăcărilor celelalte două încăperi ale casei și locuința învecinată, al În urma incendiului, generat, cel mai probabil, de aragazul lăsat în funcțiune nesupravegheat, au ars bucătăria și acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 50 metri pătrați.