Un tânăr, în vârstă de 23 de ani, aflat într-o situație de urgență într-un apartament de pe strada Alexandru Cazaban din Oradea, a fost salvat de pompieri în seara zilei de miercuri , 5 martie a.c .*
În jurul orei 19.25, un apelant al numărului unic 112 solicita intervenția echipajelor specializate pentru salvarea cumnatului său, precizând că exista posibilitatea ca acesta să se fi aflat într-o situație de urgență, întrucât nu putea fi contactat.
Pentru gestionarea evenimentului semnalat, la fața locului au fost mobilizate operativ, două echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului 2 Oradea, cu o autospecială de salvare de la înălțime și cu ambulanța SMURD a subunității.
Utilizând autospeciala, pompierii au pătruns prin balcon, în apartamentul indicat de apelant, situat la etajul 4, găsindu-l pe bărbat căzut în camera de zi, în stare de semiconştienţă.
Pompierii militari paramedici i-au acordat tânărului îngrijirile care se impuneau la fața locului, transportându-l ulterior, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean.