Fundația Comunitară Oradea dă startul celei de-a 13-a ediții Swimathon Oradea, o competiție sportivă și caritabilă prin care comunitatea este chemată să susțină 16 cauze medicale, sociale, educaționale și comunitare. Evenimentul culminează pe 31 mai, la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” din Oradea, iar până atunci bihorenii se pot implica activ ca donatori, ambasadori sau înotători.
Fiecare cauză înscrisă are nevoie de susținere. Cei care cred într-un proiect pot deveni ambasadori, promovând cauza în cercul lor și ajutând la strângerea de fonduri. Cei care știu să înoate se pot înscrie individual sau în echipe de câte 6 persoane. Echipa care va parcurge cele mai multe lungimi de bazin în 40 de minute va aduce un premiu suplimentar cauzei susținute. Swimathon este o ocazie excelentă de team-building cu impact social, iar implicarea nu este rezervată sportivilor de performanță – oricine poate contribui.
Campania de strângere de fonduri este deschisă până pe 15 iunie, iar înscrierile pentru înotători se încheie pe 21 mai. Evenimentul este gratuit și deschis publicului, care este încurajat să vină și să susțină înotătorii și cauzele pentru care aceștia fac valuri de bine. Detalii complete se găsesc pe pagina oficială swimathon.fundatiacomunitaraoradea.ro sau pe Facebook.