La finalul săptămânii trecute, în inima naturii de la lacul Cornești din județul Timiș, s-a scris o poveste frumoasă despre voință, curaj și ambiție. Patrick Priscu, un tânăr de doar 16 ani din Oradea, a cucerit locul I la categoria Hobby în cadrul Campionatului Balcanic de Duatlon.

Competiția, organizată de C.S. Ride Competition în asociere cu Federația Română de Triatlon, a adunat la start circa 30 de juniori, la categoriile Cadeți (14-15 ani) și Hobby. Deși legitimat doar parțial, Patrick a luptat la categoria rezervată sportivilor aflați la început de drum, dar hotărâți să ajungă departe.
Traseul n-a fost deloc ușor: 2,25 km alergare – 9,6 km ciclism – și încă 1,2 km alergare. Patrick a trecut primul linia de sosire, lăsând în urmă nu doar concurenții, ci și propriile limite. E o performanță cu atât mai valoroasă cu cât antrenamentele sale pentru alergare și bicicletă au început în urmă cu doar un an și jumătate, iar pregătirea pentru triatlon e în plină ascensiune, adăugând din toamnă și înotul în rutina sa.
Elev în clasa a X-a la Colegiul Economic „Partenie Cosma” și membru al Clubului ACS 3 Sport, Patrick este dovada vie că, atunci când pasiunea întâlnește perseverența, rezultatele nu întârzie să apară.
Triatlonul, cu toate ramurile sale – printre care și duatlonul – nu e doar un sport. Este o formă de autocunoaștere, o luptă cu sine, o lecție despre răbdare și disciplină. Iar pentru tineri ca Patrick, este deja un mod de viață.
Felicitări, Patrick! Ești inspirația unei generații în mișcare.