La sediul Administrației Bazinale de Apă Crișuri a fost semnat contractul pentru modernizarea acumulării Sălard, din județul Bihor. Investiția, în valoare de peste 16,5 milioane lei, este finanțată prin PNRR și are o durată de execuție de 9 luni.
Lucrările vizează consolidarea digurilor, modernizarea mecanismelor hidrotehnice și amenajarea albiei râului Barcău. În plus, vor fi create 6 hectare de zone umede – adevărate oaze de biodiversitate, care vor contribui la filtrarea naturală a apei și la protejarea ecosistemelor locale.
„Este un pas important nu doar pentru siguranța acumulării și protejarea comunităților din aval, ci și pentru mediu”, a declarat Pásztor Sándor, directorul ABA Crișuri.
Prin acest proiect se urmărește reducerea riscului de inundații, creșterea capacității de retenție a apei și adaptarea la provocările climatice actuale, prin tehnologii moderne și soluții ecologice.