Paștele nu e doar o tradiție. Este o chemare la iertare, la iubire sinceră și la regăsirea umanității din noi.
În Pastorala de Paști din acest an, Preasfințitul Părinte Sofronie subliniază că „răspunsul iubirii este tot iubirea, și nu ura” și că „Învierea este începutul unei noi existențe, eliberate de frică și moarte”.
El adaugă cu finețe: „Adevărata credință înseamnă iubire activă față de aproapele, nu simplă adeziune declarativă” și ne îndeamnă să nu uităm că „numai în lumina Învierii putem înțelege sensul suferinței și al răbdării”.
Ne amintește că „dacă iubim, trebuie să iertăm; și dacă iertăm, iubirea se face lucrătoare” – o lecție de Paști care nu e doar teologie, ci viață.
Liniștea pascală nu înseamnă tăcere, ci curajul de a răspunde blând, acolo unde lumea strigă. Hristos a înviat! Sărbători cu lumină în suflet.
SCRISOARE PASTORALĂ
CU OCAZIA
SFINTEI ȘI LUMINATEI ÎNVIERI
A CELUI ÎNTÂINĂSCUT DIN MORȚI
DOMNUL ȘI DUMNEZEUL ȘI MÂNTUITORUL NOSTRU
IISUS HRISTOS
SFINTELE PAȘTI 2025
† SOFRONIE
Din mila și darul lui Dumnezeu dreptmăritorul Episcop al Cetății Oradiei Mari, cinstitorului cler, râvnitorului cin monahal și de Hristos iubitorului scump popor evlavios din Bihor și tuturor ascultătorilor și cititorilor smeritei pastorale de față, har, binecuvântare și pace sfântă de la Dumnezeu-Tatăl și de la Fiul și Cuvântul veșnic al Tatălui înomenit, crucificat și înviat pentru noi și mântuirea noastră și de la Duhul Sfânt Mângâietorul, Împăratul ceresc și de viață Dătătorul, iar de la noi adâncă plecăciune, preaumile rugăciuni și netrecătoare prețuire și admirație pentru fidelitatea față de Hristos Domnul și statornicia în unitatea dreptei credințe!
Hristos a înviat!
Iubiți părinți, frați și surori,
Hristos nu refuză pe nimeni!
Cuvântul veșnic al Tatălui, Fiul lui Dumnezeu vine în lume și Se înomenește, Se întrupează pentru noi și mântuirea noastră din moarte, plata pentru păcatul neascultării de Tatăl ceresc și căderea în demonica tentație a mândriei de a fi ca Dumnezeu, fără Dumnezeu, la sugestia perversă a răutății de demult, răutatea cea veche și urâciunea pustiirii, de a se compara cu Creatorul, pierzând din vedere faptul că omul este creat, are început și vine în lumea creată din dragostea divină. Fiul și Cuvântul Își ia firea omenească din Pururea Fecioara Maria, din voia Tatălui ceresc și prin împreună-lucrarea Duhului Sfânt, în toate asemenea nouă, afară de păcat și o unește, fără amestecare, fără schimbare, neîmpărțit și nedespărțit, cu firea dumnezeiască, în unicul ipostas al Cuvântului, chipul ipostasului Tatălui. Ia asupră-Și, Cel fără de păcat, păcatele noastre, „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29), despre Care Înaintemergătorul și Botezătorul Ioan mărturisește și că „Acesta este Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 1, 34), „Cel ce botează cu Duh Sfânt” (Ioan 1, 33). Și primește moartea, plata pentru păcatele noastre, dar nu poate fi ținut în captivitatea ei: El este Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului, Dumnezeu adevărat și Om adevărat, Dumnezeu-Omul și înviază a treia zi, El, Cel Întâinăscut din morți, Hristos Domnul Care „a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi” (I Corinteni 15, 3) și „a înviat a treia zi, după Scripturi” (I Corinteni 15, 4), „începătură (a învierii) celor adormiți. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om, și învierea morților. Căci precum în Adam toți mor, așa și în Hristos toți vor învia. Dar fiecare în rândul cetei sale: Hristos începătură, apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui” (I Corinteni 15, 20-22). Pentru noi, oamenii. Hristos nu refuză pe nimeni! Noi suntem cei ce, vai, de atâtea ori Îl refuzăm sau, chiar mai rău și mai înfricoșător, cumplită este lepădarea de Hristos! Să nu fie! Să ne ferească Dumnezeu, pentru rugăciunile tuturor Sfinților și ale Sfinților Îngeri!
Dar unde este Hristos cel Înviat a treia zi din morți? Ne-o spune chiar El, după Învierea Sa, mai înainte de a Se înălța la cer; după ce Își trimite discipolii să aducă Vestea cea Bună a biruinței asupra morții prin Învierea Sa, Evanghelia, în toată lumea, la toate semințiile pământului, la toți urmașii lui Adam – „mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Matei 28, 19), „învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” – „Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 20). Da, Hristos, Cel ce nu refuză pe nimeni, este în mijlocul nostru, tainic, nevăzut, în Duhul Sfânt. Noi Îl refuzăm adesea și, să recunoaștem cu tristețe, cu smerenie și în adânc duh de pocăință, noi ne refuzăm unii pe alții, ne încăpățânăm, din demonică mândrie, să nu mai vedem chipul lui Hristos mistic prezent în chipul fratelui, surorii de lângă noi, întrucât nu mai avem loc în suflet decât pentru noi înșine și lumea noastră închipuită, croită după placul și patimile noastre egoiste, schimonosită lume a răutății, frustrărilor de tot felul, locul rugăciunii din inimă fiind luat de piedestalul gol al urâciunii pustiirii, nemaiavând minima decență de a privi, nici măcar de a scurta, ci doar de a arunca o secundă ochii spre ceea ce, pe bună dreptate ne poate înspăimânta: cum ne-am înstrăinat de Dumnezeu și unii de alții, desfigurându-ne chipul și semănând tot mai mult cu mormintele văruite, pe dinafară împodobite, înăuntru în decrepitudine. Dar Hristos, să luăm aminte, nu refuză pe nimeni! Dacă vrem să fim împreună moștenitori ai veșniciei cu El, să încetăm a-L mai prigoni, luând aminte la cuvântul spus de Domnul Iisus lui Saul în drumul spre Damasc, dacă tot ne ambiționăm să nu-L recunoaștem acolo unde Se tăinuiește pe Sine și să înțelegem că și nouă ni Se adresează Cel ce nu refuză pe nimeni: „greu îți este să izbești cu piciorul în țepușă” (Faptele Apostolilor 9, 5). Da, Hristos nu refuză pe nimeni!
Preaiubiți fii și fiice duhovnicești,
Hristos cel Înviat, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului, Care a stat „în inima pământului trei zile și trei nopți” (Matei 12, 40), la patruzeci de zile după Învierea Sa (Fapte 1, 3), „S-a înălțat la cer și a șezut de-a dreapta lui Dumnezeu” (Marcu 16, 19), binecuvântându-Și învățăceii: „ridicându-Și mâinile, i-a binecuvântat. Și pe când îi binecuvânta, S-a despărțit de ei și S-a înălțat la cer” (Luca 24, 50-51) „și un nor L-a luat de la ochii lor. Și privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbați au stat lângă ei, îmbrăcați în haine albe, care au și zis: Bărbați galileeni, de ce stați privind la cer? Acest Iisus, Care S-a înălțat de la voi la cer, astfel va și veni, precum L-ați văzut mergând la cer” (Faptele Sfinților Apostoli 1, 9-11). Fiul Fecioarei, crucificat și înviat, Biruitorul morții, Învingătorul diavolului și uneltirilor lui satanice, S-a înălțat în slava Tatălui ceresc; Cel născut din Fecioara, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria, „femeia înveșmântată cu soarele, și luna era sub picioarele ei, și pe cap purta cunună din douăsprezece stele” (Apocalipsa 12, 1), cea care „a născut un Copil de parte bărbătească, Care avea să păstorească toate neamurile cu toiag de fier”, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Fecioarei, „Copilul ei” „fu răpit la Dumnezeu și la tronul Lui” (Apocalipsa 12, 5). El, precum solemn proclamăm cu toții în Crezul nostru, „iarăși va să vină cu slavă să judece viii și morții”, după înseși cuvintele Lui: „Când va veni Fiul Omului întru slava Sa și toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe tronul slavei Sale. Și se vor aduna înaintea Lui toate neamurile, și-i va despărți pe unii de alții precum desparte păstorul oile de capre” (Matei 25, 31-32). Pentru că El, Mielul lui Dumnezeu Care ridică păcatul oamenilor, Cel ce a luat asupra Sa povara păcatelor noastre și S-a răstignit, spălându-ne murdăria păcatului cu scump sângele Său, este și Judecătorul. El, iar nu noi. El ne judecă, nu noi unii pe alții. Acum, Hristos nu refuză pe nimeni! Nouă ne este la îndemână să primim darul iertării, să-L primim pe Hristos sau să-L refuzăm. Să iertăm, ca să fim iertați. Atunci, la întoarcerea Domnului în slavă va fi prea târziu! Acum, încă mai este timp pentru întoarcere. Pentru că Hristos nu refuză pe nimeni!
Mai mult, ne invită la comuniunea cu Tatăl, prin El, în Duhul Sfânt, ne poftește la Cina Sa, la împărtășirea cu El, cu Trupul și Sângele Său: „luând pâine și binecuvântând, a frânt și, dând ucenicilor, a zis: Luați mâncați, acesta este Trupul Meu” (Matei 26, 26) „care se dă pentru voi; aceasta să faceți spre pomenirea Mea” (Luca 22, 19). „Și luând paharul și mulțumind” (Matei 26, 27), „după ce au cinat” (Luca 22, 20), „le-a dat, zicând: Beți dintru acesta toți, că acesta este Sângele Meu, al Legământului celui nou, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei 26, 27-28). Da, Hristos Se descoperă tainic în comuniunea Bisericii, El este prezent în mijlocul nostru în chipul Sfintei Cuminecături, Sfintei Euharistii. Fiecare Sfântă Liturghie ne transpune duhovnicește, mistic, în atmosfera pascală de la Emaus, atunci când Cleopa și celălalt ucenic mergând pe cale și „Iisus Însuși, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei, dar ochii lor erau ținuți ca să nu-L cunoască” (Luca 24, 15-16) și când „s-au apropiat de satul unde se duceau, iar El Se făcea că merge mai departe, dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: Rămâi cu noi, că este spre seară și s-a plecat ziua. Și a intrat să rămână cu ei. Și, când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat și, frângând, le-a dat lor. Și s-au deschis ochii lor și L-au cunoscut; și El S-a făcut nevăzut de ei” (Luca 24, 28-31). Este rândul nostru să-I mulțumim, să nu Îi refuzăm invitația, să rămânem în sfântă comuniune și unitate cu El, Cel ce nu refuză pe nimeni! În ceruri, în slava Tatălui, aici, împreună cu noi, nevăzut, în Duhul Sfânt, ascuns în chipul aproapelui, Hristos rămâne cu noi, Hristos în mijlocul nostru, Hristos pacea și unitatea noastră în Duhul Sfânt, în dragostea nelimitată a lui Dumnezeu-Tatăl!
Scump popor creștin,
Dacă Hristos nu refuză pe nimeni, oare noi de ce ne înstrăinăm unii de alții? Chiar ne-am pierdut sensibilitatea de a-L descoperi pe Hristos acolo unde Se ascunde? Vremea este să demolăm idolii egoismului din inimile noastre și, până ce nu e prea târziu pentru noi, să ne întoarcem să slujim la altarul inimilor celor de lângă noi, acolo unde ne așteaptă Hristos. Fraților creștini, Domnul nostru ne-o spune cât se poate de clar arătându-ne ce se va întâmpla după întoarcerea Sa în slavă, anume, unde, până atunci, de fapt, până ne vine rândul să pășim Dincolo, prin moarte, spre înviere, unde putem să-L întâlnim. „Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Că flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine” (Matei 25, 34-36), iar „celor de-a stânga: Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este gătit diavolului și îngerilor lui. Că flămând am fost și nu Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și nu Mi-ați dat să beau; străin am fost și nu M-ați primit; gol și nu M-ați îmbrăcat; bolnav și în temniță, și nu M-ați cercetat” (Matei 25, 41-43). Da, Hristos Se ascunde în cei mărunți: „ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut” (Matei 25, 40), El este tainic prezent în toți cei marginalizați și umiliți, batjocoriți și defăimați, uitați și prigoniți, nebăgați în seamă și disprețuiți, în toți înfometații și însetații, în exilații pământului și refugiații de pretutindeni, în sărmanii fără haine și adăpost, în copiii și vârstnicii părăsiți, însingurați și marginalizați, în cei suferinzi și în cei torturați, în cei țintuiți la pat și în cei încarcerați, în cei ce nu au bani pentru medicamente sau pentru încălzirea locuințelor pe timp de frig, în cei ce nu mai au putere să se îngrijească sau să-și primenească locuințele, în cei care nu au posibilitatea să dăruiască propriilor copii hăinuțe noi la Paști sau jucării cum primesc toți ceilalți copii, în cei ce nu au ce pune pe masa pascală, nici măcar un ou înroșit și nimeni nu îi invită la agapa fraternă a marii sărbători. În ei ne așteaptă Hristos! Să nu-L refuzăm!
Și pentru că toate acestea poartă un nume și numele este dragostea, haideți să lăsăm deoparte orgoliile și mulțumirea de sine, mândria păgubitoare de suflet, care ne tâlhărește viața și ne tiranizează inimile și să răspundem invitației la dragoste și bunătate pe care ne-o adresează Hristos, Cel ce nu refuză pe nimeni. Și să fim atenți, dar, mai ales, să transformăm în practică de viață, să lăsăm harul lui Hristos să ne transfigureze inimile, ca inspirația Duhului Sfânt asupra Marelui Pavel, când le scria fraților creștini din Corint despre dragoste, să ne insufle și pe noi a vedea și înțelege că degeaba le-am avea pe toate, fără dragoste, fără dragostea lui Hristos, nu suntem nimic, doar amăgire și închipuire. Dragostea ne poartă spre Împărăția cerurilor, pe când răutatea și ura înspre focul devastator pus de îngerii căzuți și răi. Și oricâte daruri am avea, fără dragoste suntem pierduți. Dar „dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu invidiază, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr” (I Corinteni 13, 4-6). Dragostea nu umilește, nu batjocorește, nu defăimează, nu calomniază; dragostea nu se răzbună, nu se răzvrătește, nu aprinde foc pustiitor și nu pornește război, nu invadează, nu vatămă, nu rănește, nu distruge, nu ucide, nu poate gândi și face răul. „Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată” (I Corinteni 13, 7-8). Dragostea învinge ura, stinge focul, oprește vărsarea de sânge nevinovat. Dragostea este smerită, îndelung-răbdătoare, mereu atentă la nevoile celorlalți, se poartă cu eleganță, nu este obraznică, nici îngâmfată, ci e altruistă, politicoasă, respectuoasă. Așa cum Dumnezeu este Iubire, porunca Lui dată nouă, creștinilor, este fermă. O spune Hristos Domnul în Cuvântarea de despărțire de la Cina cea de Taină: „Aceasta vă poruncesc: Să vă iubiți unul pe altul” (Ioan 15, 17). Și tot Apostolul Iubirii divine, Ioan, care a redat în Evanghelia sa marea Cuvântare de la Cină, în cea dintâi epistolă sobornicească, aduce prețioasa mărturie: „în aceasta am cunoscut iubirea: că El Și-a pus sufletul Său pentru noi, și noi datori suntem să ne punem sufletele pentru frați” (I Ioan 3, 16). Astfel putem răspunde invitației lui Hristos cel Răstignit și Înviat, Care nu refuză pe nimeni!
Dragostea nu moare, Dragostea Lui nu moare, El, Iubirea sfântă, totală, desăvârșită, divină, trece prin moarte spre Înviere!
Hristos a înviat!
Al vostru, al tuturor, smerit slujitor
și rugându-vă de iertare pentru toate neputințele, împărtășindu-vă, la rându-mi, părinteasca binecuvântare și iertare, îmbrățișându-vă
pe toți și pe toate în bucuria pascală,
† Sofronie
Episcopul vostru
