După ce au dominat cu autoritate partea a doua a jocului, fotbaliştii de la FC Bihor s-au impus, vineri, în ultimul meci pe care l-au susţinut în deplasare în acest sezon, la Drobeta Turnu Severin, cu scorul de 3-0.
La pauză scorul a fost egal, 0-0, iar Luca Tincău, Andreas Chiriţoiu şi Răzvan Gunie au marcat cele trei goluri în repriza secundă.
Este însă şi cel de-al cincilea succes pe care elevii lui Erik Lincar l-au repurtat în deplasare în acest sezon. De asemenea, alături de victoria de la Focşani, din sezonul regular, de pe data de 28 septembrie, este cel mai clar succes al roş-albaştrilor în această ediţie de campionat.
Cu aceasta victorie, FC Bihor totalizează 29 de puncte şi urcă pe locul 4 al Grupei A din play-out.
În ultima etapă din acest sezon, FC Bihor Oradea va evolua pe teren propriu în compania celor de la Unirea Ungheni, într-un duel ce este programat pentru sâmbătă, 10 mai, de la ora 11, la Stadionul Iuliu Bodola.