Cum s-a petrecut accidentul din Salonta / Un tânăr de 21 de ani și-a pierdut viața

La data de 3 mai a.c., la ora 19.41, polițiștii Biroului Rutier Salonta au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, pe strada Tincii din municipiul Salonta, județul Bihor, s-a produs un accident rutier.

Din investigațiile efectuate de polițiștii rutieri, la fața locului, s-a constatat că, un bărbat de 37 de ani, din Salonta, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Tincii, din municipiul Salonta, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi efectuat un viraj la stânga, către strada Rozvány György, nu ar fi acordat prioritate de trecere și ar fi intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă, din sens opus, de un tânăr de 20 de ani, din municipiul Salonta.

În urma accidentului rutier, tânărul de 20 de ani a suferit multiple leziuni, care, din nefericire, i-au provocat decesul, la fața locului.

În urma testării conducătorului autoturismului cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ. Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Salonta, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta.

 

CASĂ DE VÂNZARE ÎN BIHOR

 

Alte știri