Administrația Bazinală de Apă Crișuri, în calitate de lider de proiect, implementează proiectul „Dezvoltarea complexă a managementului apei în bazinele hidrografice Barcău și Crișul Repede în județele Bihor, Hajdú-Bihar și Békés” (ROHU00458 – CMPLX-WATER), finanțat prin Programul INTERREG VI-A România-Ungaria.
Obiectivul principal al proiectului este adaptarea la schimbările climatice, îmbunătățirea siguranței împotriva inundațiilor și optimizarea utilizării resurselor de apă din râurile Barcău și Crișul Repede. În cadrul proiectului, ABA Crișuri va implementa lucrări semnificative de modernizare a infrastructurii hidrotehnice, inclusiv construcția unui stăvilar despărțitor și reparația subtraversărilor existente în digul râului Barcău.
„Prin acest proiect, ABA Crișuri continuă direcția strategică de atragere de fonduri europene pentru modernizarea infrastructurii hidrotehnice. Obiectivele noastre sunt clare: reducerea riscurilor la inundații și adaptarea la condițiile climatice actuale”, a declarat Pasztor Sándor, directorul Administrației Bazinale de Apă Crișuri.
În cadrul proiectului, Administrația Bazinală de Apă Crișuri va realiza următoarele activități:
- Construirea unui stăvilar despărțitor (cu echipamente hidromecanice aferente), necesar pentru controlul debitului de apă tranzitat din cursul de apă Valea Vițeilor în cursul de apă Barcău, prin canalul de derivație aflat în proprietatea Comunei Sălard și alimentarea necesarului ecologic de apă al zonei.
- Reparația subtraversărilor situate în digul malului stâng al râului Barcău, care vor permite evacuarea gravitațională a surplusului de apă din canalul de derivație, atunci când nivelul apei din râul Barcău permite acest lucru.
- Construirea unei stații de pompare alimentată cu energie verde (panouri solare) pentru evacuarea surplusului de apă din canalul de derivație, în cazul în care utilizarea subtraversărilor devine imposibilă din cauza cotei ridicate a apei. De asemenea, va fi realizată o construcție anexă (magazie) care va deservi personalul de exploatare în caz de intervenții legate de calamități naturale.
Proiectul este implementat în parteneriat cu Comuna Sălard (România), Direcția de Apă Debrecen și Direcția de Apă Gyula (Ungaria), contribuind astfel la dezvoltarea infrastructurii de apă și la consolidarea cooperării transfrontaliere în domeniul managementului integrat al resurselor hidrice.
Durata de implementare a proiectului este de 30 de luni, cu un buget total de 1.900.000 EUR, din care 1.520.000 EUR provin din Fondul European de Dezvoltare Regională (ERDF). Valoarea părții române este de 850.000 EUR cu TVA, din care 600.000 EUR sunt alocați ABA Crișuri (480.000 EUR ERDF, 108.000 EUR cofinanțare, 12.000 EUR fonduri proprii), iar 250.000 EUR sunt destinați Comunei Sălard.