CSM Oradea, între cele mai bune opt echipe din Europa la polo

foto: CSM Oradea

CSM Oradea a încheiat parcursul european în Water Polo Champions League, după meciul disputat miercuri, 14 mai, la Budapesta, în fața formației FTC Telekom. În bazinul Komjadi, orădenii au fost învinși cu scorul de 20–10, în ultima rundă a sferturilor de finală.

Filip Gardasevic a fost principalul marcator al CSM Oradea, cu cinci reușite. Au mai punctat: David Belenyesi, Darian Luncan, Ivan Gusarov, Levente Vancsik și Petar Velkic.

Chiar dacă aventura europeană se oprește aici, CSM Oradea reușește cea mai bună performanță din istoria clubului și a poloului românesc, cu o calificare între primele opt echipe ale continentului.

Alte știri