La data de 15 mai a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Beiuș au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un tânăr, de 20 ani, din municipiul Beiuș, județul Bihor, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii beiușeni îl bănuiesc pe acesta că, în perioada 2023 – iulie 2024, ar fi constrâns-o pe o tânără de 20 de ani, din comuna Căbești, județul Bihor, să îi remită diverse sume de bani, pentru a nu face publice, pe rețelele de socializare, fotografii posibil compromițătoare pentru aceasta, obținând astfel 7.000 de lei, de la tânăra respectivă.
La data de 16 mai a.c., tânărul de 20 de ani a fost prezentat de polițiștii de investigații criminale din Beiuș la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Beiuș, cu propunere de arestare preventivă.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Beiuș a admis propunerea procurorului și a emis pe numele tânărului un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Beiuș continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.