Președintele interimar, Ilie Bolojan, a votat duminică la Școala nr. 150 din Capitală, iar ulterior a declarat că a votat fiind conştient de importanţa acestui vot.
„Decizia acestui vot nu va influența doar modelul nostru de dezvoltare în următorii 5 ani, ci va avea efecte asupra vieții copiilor noștri”, a declarat Bolojan, imediat după ce și-a exercitat dreptul constituțional.
Acesta a subliniat că, deși atribuțiile președintelui sunt limitate, rolul său este esențial într-un moment de cumpănă pentru societate.
„Președintele ales nu va putea face totul, dar va putea face multe pentru o țară pe care să te poți baza ca să treci peste greutățile economice — dar mai ales să poată reda speranța și încrederea.”
Ilie Bolojan a adăugat că, începând chiar de săptămâna viitoare, noul președinte poate începe un drum bazat pe onestitate, bun-simț și responsabilitate, iar fiecare cetățean trebuie să participe activ la acest moment crucial.
„Folosiți acest drept de a vota, pentru că azi, mai mult ca oricând, se decide destinul țării. Votați așa cum vă dictează conștiința”, a îndemnat el.