Un bărbat din Vadu Crișului, sancționat după ce a înjurat persoanele prezente în secția de votare

De la începerea procesului de vot și până la acest moment, în județul Bihor nu au fost înregistrate situații deosebite din punctul de vedere al atribuțiilor structurilor Ministerului Afacerilor Interne.

A fost înregistrată o sesizare privind un incident, de natură contravențională.

Astfel, într-o secție de votare din localitatea Vadu Crișului, județul Bihor, un bărbat ar fi adresat expresii jignitoare la adresa persoanelor prezente, fiind sancționat contravențional potrivit prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cu avertisment.

Subliniem faptul că fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot este interzisă și constituie contravenție.

Reamintim că, președintele biroului electoral al secției de votare este responsabil de luarea tuturor măsurilor necesare, pentru ca alegerile să decurgă în bune condiții, iar angajații MAI au obligația de a duce la îndeplinire dispozițiile președintelui biroului secției de votare, circumscrise activităților de ordine publică.

Pentru orele următoare, efectivele MAI din județul Bihor vor continua misiunile de menținere a siguranței publice la nivelul întregului județ, cu precădere în zona secțiilor de votare, pentru ca procesul de vot să decurgă fără probleme.

O atenție deosebită va fi acordată soluționării cu celeritate a sesizărilor care au legătură cu alegerile.

Alte știri