Ziua Internațională a Medicilor de Familie – Eroi discreți, piloni ai sănătății noastre

Pe 19 mai sărbătorim Ziua Internațională a Medicilor de Familie — acei oameni de care cu toții avem nevoie, dar pe care uneori îi uităm în tumultul vieții de zi cu zi. Acești medici sunt legătura indispensabilă dintre pacient și întregul sistem medical, oferind servicii esențiale pentru sănătatea noastră, indiferent de vârstă sau situație.

Medicina de familie nu înseamnă doar bilete de trimitere sau rețete compensate. Este o misiune care merge mult mai dincolo: este grija pentru pacient, prevenția, susținerea și încrederea.

Așa cum spune și dr. Sandra Adalgiza Alexiu, Președintele Asociației Medicilor de Familie din România (AMFB), „dacă vorbim despre ce pot face pacienții noștri să rămână sănătoși, este pentru că aceasta face parte din pregătirea noastră și din specificul specialității noastre”.

Știm că drumul nu este întotdeauna ușor. Mulți medici de familie se simt încercați, uneori dezamăgiți sau epuizați, iar speranța unei vieți profesionale împlinite poate părea îndepărtată. Dar tocmai în aceste momente, „o lumină trebuie să existe mereu, ca un far care să ne ghideze spre o destinație dorită”.

Astăzi, le mulțumim acestor profesioniști dedicați care pun suflet în fiecare consultație, care stau alături de noi în momentele dificile și care, prin devotament și cunoștințe, salvează vieți și aduc speranță. La mulți ani tuturor medicilor de familie! Sunteți cu adevărat eroii discreți ai comunităților noastre.

Dorina Ursente

Alte știri