ROBOR scade, Bursa crește: Piața reacționează pozitiv după victoria lui Nicușor Dan

Indicele ROBOR la 3 luni – de referință pentru calculul costurilor la creditele de consum în lei cu dobândă variabilă – a scăzut luni, 19 mai, la 7,26% pe an, de la 7,39% cât fusese anterior, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României.

La începutul anului, ROBOR-ul era la 5,92% pe an, însă începând cu 6 mai – la două zile după primul tur al alegerilor prezidențiale – a început să crească, atingând 6,08%.

Și ceilalți indici ROBOR au înregistrat scăderi în debutul acestei săptămâni:

  • ROBOR la 6 luni (utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare) a coborât la 7,37%, de la 7,48%,
  • ROBOR la 12 luni a scăzut la 7,44%, de la 7,53%.

Tot luni dimineață, Bursa de Valori București (BVB) a deschis pe verde, impulsionată de rezultatul alegerilor prezidențiale, unde Nicușor Dan a fost declarat câștigător. Toți indicii bursieri au înregistrat creșteri semnificative.

După doar 30 de minute de la deschidere, rulajul pieței ajunsese la 1,23 miliarde de lei (echivalentul a 242,9 milioane de euro), din care:

  • 1,2 miliarde de lei proveneau din tranzacțiile cu obligațiuni,
  • iar 36,1 milioane de lei din acțiuni.

Semnalele sunt optimiste în piața financiară, într-un context economic și politic în care stabilitatea și încrederea par să revină treptat.

Alte știri