În perioada 15-16 mai 2025, Oradea a fost centrul dezbaterilor academice și profesionale privind evoluția Criminalisticii. Conferința Internațională de Criminalistică „EMILIAN STANCU”, aflată la ediția a IV-a, “CRIMINALISTICA – DE LA TRADIŢIONAL LA DIGITAL”, a fost organizată în colaborare cu Facultatea de Drept, Universitatea din București, Facultatea de Drept, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Drept, Universitatea din Oradea, Facultatea de Drept, Universitatea „Ovidius” din Constanța, Facultatea de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași și Facultatea de Drept, Economie și Administrație, Universitatea din Wroclaw, Polonia. Evenimentul, care s-a derulat în clădirea Parcului Științific și Tehnologic din Oradea, a reunit experți din domeniul Dreptului, în special al Criminalisticii și celorlalte Științe penale din România (Alba-Iulia, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Oradea, Sibiu, Timișoara) și din străinătate (Italia, Polonia, Ucraina, Ungaria, Turcia, precum și din Republica Moldova).

Evenimentul a debutat cu mesajele din partea rectoratului Universității din Oradea prin dna prorector prof.univ.dr. Sanda Filip, din partea Senatului Universității din Oradea prin dl președinte conf.univ.dr. Vasile Căuș, din partea Curții de Apel Oradea prin dna președinte judecător Florica Roman, respectiv prof.univ.dr. Adrian Stoica – decanul Facultății de Drept și Științe Administrative (Universitatea ,,Ovidius” Constanța) și conf.univ.dr.habil. Sorin Alămoreanu – Universitatea ,,Babeș-Bolyai” Cluj Napoca, unul dintre inițiatorii acestei conferințe alături de conf.univ.dr. Cristian Dumitru Miheș, decanul Facultății de Drept din cadrul Universității din Oradea.
Primele două sesiuni de comunicări aduc în discuție aspecte fundamentale ale criminalisticii în actualul context juridic, iar printre temele abordate s-au numărat teme ,,clasice”: Rolul Criminalisticii în facultățile de Drept, argumentându-se necesitatea aprofundării studiului criminalisticii în educația juridică; Investigație criminalistică în cazul infracțiunilor financiar-bancare; Ascultarea suspectului sau inculpatului; dar și teme de stringentă actualitate Inteligența artificială și criminalistica – studii privind utilizarea AI pentru reconstituirea fizionomiei pe baza informației genetice, investigarea infracțiunilor financiare și analiza comportamentului locomotor; Identificarea și probarea infracțiunilor contra mediului în era digitală; Expertiza judiciară – aplicabilitatea lingvisticii și AI în analizarea documentelor și identificarea autorului.
În a doua parte a zilei, sesiunea de comunicări a avut ca temă: ,,OradeaGrafo – Grafologie și grafoscopie azi” – o sesiune specială dedicată analizei scrisului în investigațiile criminalistice, cu studii privind neuroștiințele scrisului, examinarea testamentelor și identificarea semnăturilor frauduloase.
Cea de a doua zi a fost dedicată interacțiunii dintre Criminalistică și celelalte Științele penale. Această zi a pus accent pe audierea minorilor în procesul penal și particularitățile metodologice ale investigării infracțiunilor, printre temele abordate numărându-se: audierea minorilor victime ale abuzului – protocoale de interviu și tactici judiciare; utilizarea inteligenței artificiale în investigații – impactul tehnologiilor emergente asupra administrării probelor; reconstrucția criminalistică – metode de analiză balistică și interpretarea urmelor fizice în procesele penale; criminalistica în contextul războiului și amenințărilor globale – provocările identificării persoanelor decedate și investigarea infracțiunilor de terorism.
În acest an, în cadrul ceremoniei de acordare a diplomelor „Profesor Emilian Stancu”, au fost recompensați pentru contribuțiile semnificative la dezvoltarea Criminalisticii: Institutul Național de Expertize Criminalistice din București, reprezentat prin dl director dr. Constantin Mirea și dl prof.univ.dr. Ion Sandu, Universitatea ,,Al. I. Cuza” Iași și dna conf.univ.dr. Erika Várádi, Universitatea din Miskolc, Ungaria.
Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de discuții privind viitorul Criminalisticii și modul în care cercetarea academică poate influența strategiile de investigație și marchează angajamentul comunității academice față de dezvoltarea Criminalisticii ca disciplină esențială în investigațiile judiciare.
Din străinătate au fost alături de noi colegi de la Centrul Internațional de Grafologie Medicală Roma, Italia; Universitatea din Miskolc și Debrecen – Ungaria, Universitatea din Wroclaw, Universitatea ,,Cardinal Stefan Wyszyński” Varsovia; Universitatea ,,Maria Curie-Skłodowska”, Lublin; Universitatea din Opole – Polonia; Universitatea din Istanbul și Universitatea,,Bogaziçi” – Turcia; Universitatea Națională ,,Yuriy Fedkovych” Cernăuți, Ucraina.
Prezența unui număr mare de cadre didactice din toată țara: conf.univ.dr. Petruț Ciobanu (Universitatea din București), conf.univ.dr.habil Sorin Alămoreanu (Universitatea ,,Babeș-Bolyai” Cluj Napoca), prof.univ.dr. Vasile Drăghici (Universitatea ,,Ovidius” Constanța), prof.univ.dr. Constantin Duvac (Academia de Studii Economice din București, Facultatea de Drept, președinte de onoare al Asociației Criminaliștilor din România), prof.univ.dr. Carmen Silva Paraschiv (Universitatea ,,Titu Maiorescu”, București), Conf.univ.dr. Ancuța Elena Franț (Universitatea ,,Al. I. Cuza”, Iași), Lect.univ.dr. Vasile Ioan Vidrighin (Universitatea ,,Lucian Blaga” Sibiu), Lect.univ.dr. Cosmin Ionescu (Universitatea din Craiova), Lect.univ.dr. George Visu (Curtea de Apel Cluj, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj Napoca), Lect.univ.dr. Sorin Silviu Finta (Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia), alături de colegii de la Universitatea din Oradea a asigurat dezbateri interesante și utile. Discuțiile au fost animate și datorită participării unui număr foarte mare de practicieni în domeniul Criminalisticii, de la Institutul Național de Expertize Criminalistice – București, Institutul Național de Expertize Criminalistice – IGPR, București; Serviciul Criminalistică IPJ Bihor, de la alte structuri al MAI, dar și judecători, procurori criminaliști, ofițeri de poliție, psihologi judiciari, experți și tehnicieni criminaliști, avocați, dar și delegația Centrul Național de Expertize Criminalistice – Chișinău, coordonată de dna director dr. Olga Cataraga, căreia îi mulțumim pentru mențiunea acordată.
,,Mulțumim invitaților pentru prezență și disponibilitatea de a împărtăși nu doar din experiența teoretică, ci și din experiența practică. Totodată, mulțumesc colegilor inițiatori ai evenimentului conf.univ.dr.habil Sorin Alămoreanu – Facultatea de Drept, Universitatea ,,Babeș-Bolyai” Cluj Napoca, conf.univ.dr. Petruț Ciobanu – Facultatea de Drept, Universitatea din București și prof.univ.dr. Vasile Drăghici – Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea ,,Ovidius” Constanța pentru încrederea și mandatul oferit în organizarea acestui eveniment deosebit. Nu în ultimul rând, pe această cale adresez gânduri speciale de mulțumire tuturor colegilor și studenților care s-au implicat în organizarea acestei conferințe internaționale. Să ne revedem cu bine la ediția următoare!”
Conf.univ.dr. Cristian Dumitru Miheș,
Decanul Facultății de Drept – Universitatea din Oradea