Distincție de elită pentru Universitatea din Oradea: Ordinul „Palmes Académiques” conf. univ. dr. Daciana Vlad

Universitatea din Oradea a găzduit o ceremonie de excepție, în cadrul căreia conf. univ. dr. Daciana Vlad, cadru didactic al Facultății de Litere, a fost decorată cu Ordinul „Palmes Académiques” – în grad de Cavaler, de către statul francez. Distincția onorează contribuția sa remarcabilă la promovarea limbii și culturii franceze și la susținerea lectoratului de limba franceză și germană, activ din 2006.

Evenimentul s-a desfășurat în prezența unor invitați de rang înalt ai Ambasadei Franței în România și ai Institutelor Franceze, marcând un moment de prestigiu academic și recunoaștere internațională.

Ordinul „Palmes Académiques”, instituit de Napoleon Bonaparte în 1808, este una dintre cele mai vechi și prestigioase distincții franceze acordate pentru excelență în educație și francofonie. Prin această recunoaștere, conf. univ. dr. Daciana Vlad se alătură unei elite intelectuale românești care include nume precum Sorin Cîmpeanu, Mircea Martin sau Smaranda Vultur.

Evenimentul a subliniat și relațiile solide ale Universității din Oradea cu instituții de învățământ superior din Franța, în special prin proiectele academice comune și apartenența la Alianța Universitară Europeană EU GREEN.

Felicitări, doamnă conf. univ. dr. Daciana Vlad! Vive la francophonie! Vive l’amitié franco-roumaine!

Alte știri