Scădere semnificativă a înmatriculărilor de firme în Bihor, în primele patru luni din 2025

Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut, în primele patru luni ale anului 2025, cu 8,83% față de perioada similară din 2024, ajungând la un total de 44.867 de înmatriculări la nivel național. Dintre acestea, 67,4% au fost societăți cu răspundere limitată (SRL), potrivit datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).

În județul Bihor au fost înregistrate 1.494 de înmatriculări, în scădere cu 13,74% față de aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce plasează județul în topul celor mai afectate zone din țară.

Cele mai multe înmatriculări s-au înregistrat în București (10.322, -8,68%), urmat de județele Ilfov (2.721, -2,33%), Cluj (2.200, -12,46%), Timiș (2.079, -6,98%), Iași (1.998, +0,55%), Bihor (1.494, -13,74%) și Brașov (1.420, -21,2%).

La polul opus, cele mai puține înmatriculări au fost în Covasna (227), Mehedinți (263), Tulcea (274), Vâlcea (307) și Caraș-Severin (321), toate în scădere față de 2024.

 

CASĂ DE VÂNZARE ÎN BIHOR

 

Alte știri