Trecutul prinde viață: Festivalul Baroc transformă Universitatea din Oradea!

Festivalul Baroc, ediția a IV-a, face parte din seria evenimentelor care marchează 30 de ani de Arte și Muzică la Universitatea din Oradea. Organizat de Departamentul Muzică al Facultății de Arte, festivalul promite o experiență unică între 27 și 30 mai 2025.

Deschiderea oficială are loc marți, 27 mai, ora 18:00, la Casa Muzicii, cu un Happening Baroque: studenții de la Interpretare Muzicală – Instrumente și Modă – Design vestimentar recreează atmosfera barocă prin muzică live și creații vestimentare realizate ad-hoc. Dacă vremea permite, urmează o paradă a costumelor în campusul universitar.

Miercuri, 28 mai, are loc o conferință de excepție cu tema: Reflexii componistice în genul vocal-simfonic baroc, susținută de prof. univ. dr. habil. Veronica Laura Demeneșcu (Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad). Invitați speciali: conf. univ. dr. habil. Ion Alexandru Ardereanu și asist. univ. drd. Cosmina Silvia Stitzl.

Vineri, 30 mai, ora 19:00, festivalul se încheie cu un concert vocal-simfonic extraordinar la Biserica romano-catolică Barátok, susținut de corul și orchestra Facultății de Arte.

Programul concertului final:

J.S. Bach – Suita a 2-a pentru flaut și orchestră BWV 1067 (Menuet & Badinerie)

Solistă: Borbiro Timea

T. Albinoni / R. Giazotto – Adagio în sol minor

A. Vivaldi – Anotimpurile: Iarna (Solist: Albert Costin)

 & Primăvara (Solist: Ștefan Cristian Pop)

A. Vivaldi – Gloria, cu corul și orchestra Facultății de Arte

 – Gloria

 – Et in terra pax hominibus

 – Domine Fili unigenite

 – Quoniam tu solus sanctus

 – Cum Sancto Spiritu

Organizatorii, conf. univ. dr. Anca Spătar și conf. univ. dr. Ariadna Mircescu, îi invită pe toți iubitorii de arte „să ia parte la aceste evenimente în care creativitatea, talentul și profesionalismul studenților Facultății de Arte îi vor convinge și îi vor încânta, cu siguranță.”

 

CASĂ DE VÂNZARE ÎN BIHOR

 

Alte știri