Există oameni care îți intră în viață discret, dar o luminează cu prezența lor. Laura Hora e unul dintre acești oameni. O prezență caldă, luminoasă, un om care ascultă cu inima și scrie cu sufletul. Fostă realizatoare la TTV Oradea, Laura și-a păstrat mereu legătura cu lumea cuvântului, a teatrului și a emoției. Iar acum, visul ei a prins contur pe o scenă emblematică: Teatrul Național din București.
Marți, 3 iunie, în Sala Media a TNB, a avut loc spectacolul-lectură al piesei „Până în pânzele albe”, scrisă de Laura Hora în cadrul atelierului de dramaturgie coordonat de talentatul actor și scenarist Mimi Brănescu. Textul Laurei a fost unul dintre cele 21 selectate din peste 200 trimise, un semn că autenticitatea, profunzimea și sensibilitatea încă își găsesc locul în teatrul contemporan.
Atelierul, început în noiembrie anul trecut, a fost pentru Laura o veritabilă călătorie de autocunoaștere.
„Este o introspecție… pentru că lucrezi atât pe text, cât și cu tine”, mărturisește ea.
Emoția a atins un punct culminant în seara lecturii:
„Am avut un nod în gât tot timpul. E o experiență total diferită să îți auzi cuvintele rostite pe scenă… Am lucrat mult pe text, l-am rescris, l-am reascultat. E un proces care pare că nu se termină, cum zice Mimi.”
Absolventă de teatru, dar și de comunicare și relații publice, Laura și-a început cariera în televiziune, la Oradea, în timpul facultății. A realizat emisiuni, a spus povești, a adus oameni și idei în fața publicului. Apoi, drumul a purtat-o spre București, unde a coordonat comunicarea pentru ANPC și a pus bazele proiectului ANPC Junior. Astăzi, este consilier parlamentar, coordonator al proiectului Senat Junior, o inițiativă dedicată educației civice pentru copii.
Povestea Laurei nu este doar despre succes profesional. Este despre curajul de a rămâne aproape de visurile tale, despre puterea de a te redescoperi prin scris, despre oameni care transformă cuvintele în emoție. Și mai ales, este despre o ființă care, deși trăiește discret, lasă în urmă lumină.
Laura, îți mulțumim că ne reamintești cât de frumoasă poate fi sinceritatea unei povești. Abia așteptăm următorul act.
Dorina Ursente
