În cadrul operațiunii JUPITER, polițiștii bihoreni au efectuat, marți, 4 iunie, șase percheziții domiciliare în Oradea și Brusturi, într-un dosar de evaziune fiscală și comercializare de produse contrafăcute. Activitățile s-au desfășurat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a IGPR, iar cercetările sunt supravegheate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
Perchezițiile au vizat locuințele și reședințele unei femei de 30 de ani, din Oradea, precum și sediul firmei pe care aceasta o administrează. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2023–2025, femeia ar fi derulat activități comerciale cu haine, încălțăminte și cosmetice, fără a înregistra toate veniturile și fără a le declara la Fisc. Prejudiciul estimat adus bugetului de stat este de aproximativ 250.000 de lei, dintr-un total de 1.000.000 de lei nedeclarat.
Totodată, în aceeași perioadă, suspecta ar fi comercializat produse susceptibile a fi contrafăcute, promovate prin rețele sociale și livrate prin curier, cu plata ramburs sau în cont personal. În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat 2.251 de articole — haine, parfumuri și marochinărie — purtând mărci cunoscute, dar suspectate ca fiind falsuri. Valoarea totală a bunurilor indisponibilizate este de circa 400.000 de lei.
Au mai fost ridicate documente contabile, acte de curierat, două telefoane mobile, un laptop și ștampile, care vor fi analizate în cadrul cercetărilor.
Ancheta este în desfășurare, iar polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Bihor continuă documentarea întregii activități infracționale, cu sprijinul luptătorilor SAS Bihor.
Persoanele cercetate beneficiază de toate drepturile și garanțiile legale, inclusiv de prezumția de nevinovăție.