Bihorenii racordați la rețeaua Electrica vor plăti un nou tarif de la 1 iulie

Clienții Electrica SA – prin Distribuție Energie Electrică România (DEER) – inclusiv cei din județul Bihor, vor avea, începând cu 1 iulie 2025, un nou preț final la energia electrică: 1,55643 lei/kWh (cu TVA inclus), conform notificării oficiale transmise în baza prevederilor contractuale și a reglementărilor legale în vigoare.

Electrica precizează că, în cazul în care clienții nu sunt de acord cu noul tarif, aceștia au dreptul de a denunța unilateral și gratuit contractul, în termen de 30 de zile de la primirea notificării. În lipsa unui răspuns în acest interval, acordul pentru aplicarea noilor condiții este considerat tacit.

Cum se poate denunța contractul:
Clienții pot transmite o cerere de denunțare fie prin intermediul platformei online MyElectrica, fie prin e-mail, poștă sau direct la un centru de relații cu clienții Electrica. Detalii și formulare pot fi găsite pe www.electrica.ro.

Activarea facturii electronice este recomandată de Electrica pentru:

  • Primirea rapidă a facturii direct pe e-mail;
  • Acces online, permanent, la istoricul facturilor și plăților prin contul MyElectrica;
  • Posibilitatea de a plăti online, simplu și în siguranță.

Electrica SA, prin DEER, deservește clienți casnici din mai multe județe ale țării, inclusiv din Alba, Cluj, Sibiu, Mureș, Maramureș, Satu Mare, Covasna, Harghita, dar și din județul Bihor.

Alte știri