Un băiat de 9 ani, victimă a accidentului petrecut duminică după-amiază pe Autostrada A2, în județul Călărași, a intrat în stop cardiac și a răspuns cu dificultate manevrelor de resuscitare. Starea sa rămâne extrem de gravă, au transmis, la solicitarea News.ro, reprezentanții Spitalului “Grigore Alexandrescu” din București. Un alt copil implicat în accident a suferit politraume și este, în prezent, într-o stare relativ stabilă.
Alți cinci copii au fost răniți ușor, prezentând traumatisme minore. Unul dintre ei rămâne sub observație medicală, având un suflu cardiac congenital care necesită monitorizare atentă.
Tragedia a avut loc în zona localității Nicolae Bălcescu, pe autostrada A2, la kilometrul 50, unde un autocar în care se afla delegația ACS Baschet Star Oradea, în drum spre litoral, s-a răsturnat. Copiii urmau să participe la ediția 2025 a Festivalului Național de Baby și Minibaschet.
În urma accidentului, a fost activat Planul Roșu de Intervenție, iar la fața locului au fost trimise mai multe echipaje de intervenție: ambulanțe, autospeciale SMURD, o unitate pentru victime multiple și două elicoptere.
Din păcate, accidentul s-a soldat cu decesul lui Marius Cristian Coman, antrenor secund al echipei CSM Oradea, campioană națională la categoria U14 masculin în sezonul 2024/25.