Bolojan anunță formarea unui grup de manageri pentru a ajuta Guvernul / Așteaptă ”orice propunere din zona privata sau publică care e corectă, care reduce cheltuieli”

Foto: gov.ro

Un grup format din manageri privați va fi înființat în curând pentru a ajuta Guvernul să identifice problemele din cheltuirea banilor publici, a anunțat premierul Ilie Bolojan într-un interviu acordat Știrilor Pro TV.

Șeful guvernului a mai spus că actuala agenție care se ocupă de supravegherea instituțiilor și a companiilor de stat – AMEPIP – e în mare parte disfuncțională și trebuie reformată.

”Ilie Bolojan, prim-ministrul României: „Vom avea un astfel de compartiment care poate fi format din manageri, după un model aplicat în Polonia, care să vină să facă propuneri cu observații pe care le au în calitate de clienţi ai sistemului public, pentru a îmbunătăţi lucrurile. Trebuie să funcţioneze de saptămâna viitoare şi orice propunere din zona privata sau publică care e corectă, care reduce cheltuieli”, a spus Ilie Bolojan.

Alte știri