Liderii Uniunii Europene vor insista ca Marea Britanie să le garanteze drepturile la rezidenţă permanentă imigranţilor din state membre UE ajunşi pe teritoriul britanic înainte de concretizarea Brexit, în anul 2019, arată un proiect de document european.
Peste 230.000 de români lucrează în Marea Britanie, ocupând locul al treilea ca naţionalitate, după polonezi (916.000) şi irlandezi (322.000).
Potrivit unei copii a documentului obţinută de agenţia Reuters, orice imigrant UE va putea solicita drept de rezidenţă permanentă în Marea Britanie după cinci ani pe teritoriul britanic. Acest drept ar urma să îl aibă toţi imigranţii europeni aflaţi în Marea Britanie până în momentul ieşirii efective a ţării din Uniunea Europeană, în anul 2019.