UPDATE : Curtea de Apel Oradea a dispus astazi, 9 februarie, inlocuirea masurii arestarii preventive a lui Gligor Sabau cu cea a arestului la domiciliu. Decizia instantei nu e definitiva si poate fi contestata la Inalta Curte
Dosarul in care fostul prim procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Beius, Gligor Sabau a fost trimis in judecata de DNA Oradea dezvaluie printre altele si calitatea umana si profesionala a celor pusi sa apere legea. Inclusiv stenogramele cuprinse in documentele de trimitere in judecata arata cum intelegea prim procurorul sa-si exercite atributiile de serviciu.
Cotidianul Adevarul publica astazi o parte din stenogramele aflate la dosar:
SABĂU GLIGOR IOAN (despre primarul Adrian Domocos): – El, dacă se oprea… Fii atent! El, dacă se oprea la timp şi nu făcea măgăriile astea, poate că şi ăia îl lăsau în pace. Da’ el nu s-o mai oprit, mă, înţelegi? N-o avut treabă cu mine. Poate că io, la un moment dat, când m-am certat cu el, amu-s vreo doi, trei ani, i-am spus: „bă, io te (n.n: trivial)!” Da’ una-i să spui şi alta să faci, înţelegi tu? Alta-i să faci! Atunci când o fost treaba cu maşina, atunci o fost cearta noastră, când am făcut dosaru’ cu maşina. Da’ arestatu-l-am io pentru maşină? (n.n: trivial) Dumnezeu! Că şi io îl puteam, ca şi ceia, aresta! L-am arestat? Nici măcar nu l-o chemat nimeni la declaraţii, mă! I-o chemat pe ăia de la ocol.
CORAŞ DANIEL IONUŢ: – Deci, cine s-o gândit că se ajunge la chestiile astea? Atâta-mi pare de rău, că trebuia să spun: „bă, n-am rezolvat cu Sabău nici ăia 10 metri cubi de stejar, n-am rezolvat cu el nici lemnele de foc”. Nu trebuia să-i spui… Cine s-o gândit? „Că numa’ din cauza ta îi acolo!” Când tu…
SABĂU GLIGOR IOAN: – D-apăi cum, mă? D-apăi, nu…! Cine l-o (n.n: trivial) pe el? Nu ăştia l-o chemat… O venit el vreodată la parchet, la Binş, chemat pentru ceva? Io ştiu, îi bagă ăştia în cap, din juru’ ei, mă înţelegi tu?
………….
SABĂU GLIGOR IOAN: – Poţi tu să-i transmiţi un lucru?Dacă nu, io merg… tot o caut io, sau îi transmit pe altcineva! Dinu o venit de două ori la mine. Dinu, Chiaburu’ (n.n. Lupaş Mihai Dinu). Cumnatu’-meu! I-o dat de două ori câte 1000 de euro şpagă pentru a-i emite autorizaţiile la blocu’ ăla şi la ăstalalt. Dinu o venit la mine după ce m-am întâlnit cu tine, săptămâna… când ne-am întâlnit. L-am chemat pe Dinu. „Fii atent, mă, (n.n: trivial), ce vrea să facă primaru’!” Zice: „unde trebuie să merg?” „Nu trebuie să mergi, deocamdată, nicăieri”, zic. „Cum”, zice, „io mă duc! Am martori pe mama, pe Radu…” Cu Radu cu maşina o mers. Şi i-o dat dreptu’! Zice: „dacă vrei să-i mai bag două infracţiuni de luare de mită, clare, zi-i să vină, zice, să… să facă aia”. Dacă ea… merge pe varianta asta, înţelegi?
CORAŞ DANIEL IONUŢ: – Bun. Acuma io-ţi spun că… direct, amu, în secunda… în secunda unu te-am sunat, înţelegi?
Citeste mai mult:in Adevarul