În după-amiaza zilei de miercuri, 30 iulie a.c., specialiștii pirotehnicieni ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor au fost mobilizați pe strada Piatra Craiului din municipiul Oradea, unde au desfășurat o misiune de asanare a teritoriului de muniția rămasă neexplodată.
Ajunși la locul indicat de apelantul numărului unic 112, pompierii militari au identificat o bombă aruncător de calibru 240 milimetri, în stare de funcționare, provenită din cel de-al Doilea Război Mondial, aceasta fiind descoperită de un muncitor, în timpul efectuării unor lucrări de consolidare a drumului.
După cercetarea specifică a zonei în care muniția fusese găsită, echipajul pirotehnic a transportat-o și depozitat-o în condiții de siguranță, în vederea distrugerii ulterioare, prin explozie controlată.
În scopul prevenirii unor evenimente ce se pot solda cu răniri grave ori cu pierderi de vieți omenești, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor recomandă persoanelor care descoperă muniții neexplodate, să nu le atingă, iar când execută diferite activități și depistează muniții, să sisteze imediat lucrările, să îndepărteze întregul personal din zona periculoasă și să anunțe în cel mai scurt timp, prin intermediul numărului unic 112, serviciile de urgență profesioniste.