Pompierii militari bihoreni acționează pentru salvarea victimelor unui grav accident rutier produs pe DN 76, în zona Dealul Bitii, în care sunt implicate 6 persoane aflate în 2 autoturisme, două dintre acestea fiind în stop cardio-respirator.
Apelul care sesiza evenimentul a fost primit în dispeceratul ISU Bihor, în jurul orei 10.00, iar pentru salvarea victimelor, au fost mobilizate operativ, echipajele de pompieri din cadrul Secției Beiuș și Detașamentului 2 Oradea, cu o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD tip B2 și cu o autospecială de transport victime multiple, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și autospeciala medicului de urgență, elicopterul SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Echipajul de descarcerare a acționat pentru evacuarea a două persoane rămase captive în autoturismele avariate, iar echipajele medicale și paramedicale au evaluat cele 6 persoane implicate, acordându-le în aceste momente, îngrijirile necesare, în cazul a două dintre acestea efectuându-se manevre de resuscitare.
Una dintre victime, o femeie, a răspuns manevrelor de resuscitare. Din nefericire, în cazul celei de-a doua victime (un bărbat) aflate în stop cardio-respirator, a fost declarat decesul.
Misiunea este în dinamică, transmite lt. col. Camelia Roșca.