Șase firme și asocieri de firme au depus oferte în cadrul licitației lansate de Consiliul Județean Bihor pentru proiectarea și execuția lucrărilor de amenajare a 144 de treceri de pietoni pe drumurile județene. Noile treceri vor fi echipate cu iluminat LED și un sistem inteligent care sporește intensitatea luminii la apropierea pietonilor, contribuind astfel la creșterea siguranței în trafic.
Companiile care au depus oferte sunt: Ritmoteh S.R.L., Euro-Audit Service, Asocierea Global Industrial – Evo Line Creation S.R.L. – Neon Lighting – DP Proiect, Asocierea Urbio Downstream – Urbioled – Proex Instal Consulting S.R.L., Asocierea Dumexim – Rono Aqua S.R.L. – Neledimpex și Asocierea Drumuri Bihor – Proconsolutions S.R.L. – Electrogal Solutions S.R.L. – Drum Asfalt.
Valoarea estimată a lucrărilor este cuprinsă între 9,37 milioane și 10,29 milioane lei, fără TVA. Scopul proiectului este reducerea accidentelor în care sunt implicați pietonii, prin îmbunătățirea condițiilor de traversare și fluidizarea traficului pe drumurile județene.
Această investiție face parte din proiectul mai amplu „Implementare soluții de creștere a siguranței traficului pe rețeaua de drumuri județene din Județul Bihor”, finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027. În cadrul aceluiași proiect este inclusă și realizarea pasajului subteran din Oradea, la intersecția străzilor Oneștilor cu Tudor Vladimirescu. Licitația pentru pasaj a fost finalizată, iar în prezent se lucrează la proiectare, urmând ca apoi să înceapă execuția.