Cu o delegaţie de sportivi foarte bine pregătiţi, Clubul Sportiv „Crişul” Oradea a obţinut 8 medalii (4 de aur, 3 de argint şi 1 de bronz) la Campionatul Naţional de tir cu arcul pentru juniori şi seniori (7-10 septembrie, Aninoasa).
Peste 50% dintre participanţii la acest campionat au fost asiguraţi de doar cinci cluburi din ţară: SCM Deva, CSA Steaua Bucureşti, CSO Aninoasa, C.S. Menumorut Biharia şi C.S. Crişul Oradea. Orădenii au aliniat la start 8 sportivi, reuşind să câştige două titluri de campion naţional şi opt medalii, după ce majoritatea lor s-au instalat confortabil pe primele poziţii în calificări.
La senioare compound Haragos Bernadett a obţinut medalia de aur, titlul şi tricoul de campioană naţională (urmată de Mădălina Hanea – Carpathian Archery Sibiu şi de Ada Luncan – C.S. Crişul Oradea). De altfel, Ada Luncan a avut un parcurs excepţional, ajungând pe podium cu toate că avea un cartonaş roşu (a tras o săgeată după semnalul sonor care anunţă încetarea tragerii).
Un alt titlu şi tricou de campion a fost câştigat de Alexandra Oanea la junioare compound, urmată de Mara Mihociu (C.S. Crişul Oradea) şi de Ariana Marcu (CSS Unirea Iaşi). Două medalii de aur – la echipe U21 (Mara Mihociu, Alexandra Oanea şi Cezara Batyin) şi la echipe mixte U21 (Mara Mihociu şi Sergiu Pallag) au completat palmaresul „de aur” al clubului. Rezultatele constant bune se datorează şi susţinerii Rivolto Cons, Golde Oradea, Agroind Cauaceu şi Turism Felix.
O medalie de argint extrem de disputată a câştigat Sergiu Pallag la juniori compound, aflat într-o formă deosebită, după meciuri la limită cu ceilalţi adversari, inclusiv două shoot-off (dacă rezultatul este egal, se trage cîte o săgeată până cînd unul dintre concurenţi reuşeşte cel mai bun rezultat) în finală ! O altă medalie de argint la echipe mixte U21 a ajuns în posesia echipei formată din Mara Mihociu şi Sergiu Pallag. La master, Horia Şerban s-a clasat pe locul 4.

Mara Mihociu a reuşit şi performanţa deosebită de a doborî un record naţional aflat în picioare din 2018: a tras 680 de puncte în calificări, doborând vechiul record de 675 de puncte deţinut de Andreea Albu la under 21 feminin şi pe cel de 677 de puncte deţinut de Codruţa Angelescu la senioare.