Joi, 14 august a.c., pompierii bihoreni au acționat pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată produs în Lugașul de Sus, salvând din calea flăcărilor o fermă de oi și fondul forestier din apropiere.
Pentru gestionarea evenimentului, la fața locului au fost mobilizați de urgență pompierii Stației Aleșd și Detașamentului 1 Oradea, cu 3 autospeciale de lucru cu apă și spumă.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta violent la mărăciniș și lăstăriș, precum și la pomi fructiferi (pruni, meri), cu degajări mari de fum. Vântul puternic a îngreunat misiunea pompierilor, însă aceștia au reușit să evite propagarea flăcărilor la fondul forestier și la o fermă de oi din apropiere.
Cauza evenimentului a constituit-o focul deschis în spații deschise.
Reamintim bihorenilor că arderea vegetației uscate este interzisă!
Incendiile de vegetație uscată se extind rapid pe suprafețe mari, periclitând viețile și bunurilor oamenilor, poluează aerul, deteriorează habitatele animalelor și compromit fertilitatea solului.