Valul de căldură persistă vineri în 24 judeţe şi în Bucureşti, unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vineri, în interalul orar 12:00 – 21:00, valul de căldură se va manifesta în Maramureş, Crişana, Banat, Oltenia, în cea mai mare parte a Transilvaniei, precum şi în vestul, centrul şi sudul Munteniei unde vor fi temperaturi deosebit de ridicate, caniculă şi disconfort termic ridicat.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi în regiunile vestice şi nord-vestice şi izolat în cele sudice şi sud-estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile vestice şi sud-vestice.
Pentru aceste zone, meteorologii au emis un Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat.