Tragedie pe litoral: trei oameni s-au înecat într-o singură zi, ignorând steagul roșu

foto: ilustrativ

Zi neagră pe litoralul românesc: trei bărbați și-au pierdut viața în doar 24 de ore, după ce au intrat în mare în ciuda avertismentelor salvamarilor. Un bărbat de 35 de ani a murit la Jupiter, iar alți doi – unul de 50 de ani și altul de 35 – au sfârșit pe plajele din Olimp și Neptun.

Toate tragediile s-au produs în condiții de steag roșu, care interzice scăldatul. Victimele nu au mai reușit să iasă singure la mal, iar eforturile salvamarilor și ale echipelor de intervenție de a le resuscita au fost zadarnice.

Specialiștii atrag atenția că steagul roșu nu permite intrarea în apă nici măcar până la glezne sau până la genunchi. Situația este cu atât mai periculoasă în sudul litoralului, unde, în urma lucrărilor de nisipare, s-au format gropi marine care pot surprinde chiar și înotători experimentați, îngreunând misiunile de salvare.

De la începutul sezonului estival și până acum, șapte oameni au murit înecați pe litoralul românesc.

Alte știri