Primăria Oradea a condamnat ferm distrugerea unui spațiu verde recent amenajat pe bulevardul Decebal, între strada Primăriei și magazinul Profi. În noaptea de 19 spre 20 august, mai multe plante, arbuști și elemente decorative au fost smulse sau aruncate, prejudiciul fiind estimat la peste 6.000 de lei.
Incidentul a fost raportat autorităților, iar Poliția Locală a demarat o anchetă, analizând imaginile camerelor de supraveghere pentru identificarea făptașilor.
Administrația locală face apel la cetățeni să semnaleze comportamente antisociale și să sprijine protejarea spațiilor publice, subliniind că proiectele de înverzire și revitalizare urbană vor continua.