CSM Oradea a câștigat SuperCupa României la polo pe apă

CSM Oradea a cucerit ediția inaugurală a SuperCupei României la polo pe apă, după victoria obținută în fața celor de la Steaua București. Confruntarea dintre campioana en-titre și deținătoarea Cupei României s-a desfășurat vineri, 5 septembrie, la Otopeni, iar scorul final a fost 12-7 pentru formația bihoreană.

Partida a început echilibrat, însă elevii lui Petar Kovacevic au preluat inițiativa și s-au instalat la conducere. La jumătatea meciului tabela indica 6-3 pentru CSM Oradea, avantaj care a continuat să crească până la final. Defensiva orădeană s-a remarcat pe întreaga durată a celor 28 de minute de joc efectiv, iar prestația colectivă a echipei a fost una solidă, demonstrând omogenitate și un nivel de exprimare ridicat.

În plan individual, Filip Gardasevic a fost principalul realizator, cu 6 goluri. Nichita Ilisie a înscris de 2 ori, iar Tiberiu Negrean, Sebastian Oltean, Raul Bindea, Darian Luncan și Ferenc Czenk au punctat câte o dată. Pentru Steaua, cel mai bun marcator a fost Djordje Vucinic, cu 3 reușite.

Meciul a avut și o semnificație specială, marcând retragerea din activitate a arbitrului Adrian Alexandrescu, unul dintre cei mai apreciați cavaleri ai fluierului la nivel mondial în ultimii 25 de ani. Clubul CSM Oradea transmite sincere felicitări pentru întreaga sa carieră, desfășurată într-o disciplină sportivă deosebit de solicitantă și complexă.

Prin acest succes, CSM Oradea intră în istorie, câștigând prima SuperCupă a României la polo pe apă. Este al doilea trofeu obținut de formația bihoreană sub conducerea lui Petar Kovacevic, după titlul național cucerit în sezonul precedent.

Alte știri