Ilie Bolojan: Încetinire inevitabilă a economiei până în vara viitoare, urmată de creștere

Foto: captura video

Premierul Ilie Bolojan a declarat, la TVR Info, că încetinirea economiei României este inevitabilă cel puțin până în vara anului viitor, pe fondul contextului european și al măsurilor interne de corecție bugetară. Totuși, el a respins scenariul incapacității de plată și a subliniat că, după această perioadă de ajustări, România va reintra pe un trend de creștere economică.

„Componenta de scădere economică este o realitate, consecința contextului extern și intern. Cel puțin până în vara anului viitor vom fi într-o situație de încetinire a creșterii economice. După trecerea acestei perioade de corecții, vom intra din nou într-o etapă de creștere”, a afirmat premierul.

Bolojan a explicat că Guvernul nu poate coborî deficitul sub pragul de 8%, întrucât nu ar fi sustenabil, și a subliniat că măsurile adoptate anul acesta au impact doar în ultimele patru luni, fiind imposibil de corectat în acest interval acumulările pe tot anul.

El a adăugat că, deși inflația a crescut, nu va ajunge la două cifre, iar estimările BNR și ale specialiștilor indică o scădere în a doua jumătate a anului viitor. Premierul a punctat că România trebuie să-și controleze cheltuielile, să-și eșaloneze investițiile și să-și încaseze veniturile, accentuând că stabilitatea politică și responsabilitatea guvernării dau perspective de evoluție pozitivă pe termen mediu.

Alte știri