Întâlniri zonale pentru Strategia de Turism a Bihorului. Comunicat

Joi și vineri, 4, 5 septembrie 2025, Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a organizat întâlniri zonale cu producători locali, operatori din turism și reprezentanți ai primăriilor, pentru a discuta despre Strategia de Dezvoltare Turistică a Județului Bihor, aflată în curs de realizare.

Întâlnirile au fost organizate în zonele Marghita, Aleșd, Beiuș-Ștei și Salonta.

La întâlniri au participat reprezentanții firmei S.C. Brandberry S.R.L. – responsabilă de elaborarea strategiei – Romulus Oprica și Călin Ile.

În funcție de zonă, s-a discutat despre mai mulți factori care ar duce la creșterea turismului: importanța colaborării mai strânse între producătorii locali – pensiuni/hoteluri – autorități; nevoia de a adopta reguli de urbanism mai bune, pentru a preveni construirea haotică; sprijinirea amenajării traseelor montane; nevoia de a avea un județ mai curat etc.

Pe lângă aceste întâlniri zonale, au fost analizate datele statistice despre județul Bihor, a fost analizată prezența online a județului în ceea ce privește promovarea și percepția turiștilor și au fost realizate interviuri calitative şi cercetări de teren, în toate zonele județului.

În perioada următoare, vor continua întâlnirile la nivel local. În plus, se pregătește lansarea unui sondaj de opinie pentru a afla care este percepția despre județul Bihor.

Strategia de dezvoltare turistică are rolul de a propune un plan de acțiune pe termen mediu și lung (5–10 ani) și un calendar de implementare.

Consiliul Județean Bihor a semnat contractul pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare Turistică a Județului Bihor cu Firma S.C. Brandberry S.R.L la 5 iunie 2025. Valoarea contractului este de 200.000 de lei, fără TVA. Firma are la dispoziție 8 luni pentru realizarea strategiei.

Alte știri