Guvernul anunță eliminarea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază. PSD se opune

Prețurile la alimentele de bază vor crește începând cu 1 octombrie, după ce coaliția de guvernare a decis, „fără nicio opinie contrară”, să se renunțe la plafonarea adaosului comercial, a declarat pentru HotNews purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Ene Dogioiu. De cealaltă parte, liderul PSD, Sorin Grindeanu, spune că decizia nu a fost discutată în coaliție, iar „PSD nu poate fi de acord” cu ea.

„Decizia neprelungirii plafonarii preturilor la alimentele de bază a fost luată de coaliția de guvernare. Coaliția a decis, fără nicio opinie contrară, că prelungirea din urmă cu trei luni a plafonării urma să fie ultima deoarece a provocat distorsiuni economice atât la nivelul producătorilor cât și al comercianților”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Ene Dogioiu, pentru HotNews.

„Săptămâna viitoare premierul va avea discuții cu reprezentanții retailerilor pentru a se asigura că neprelungirea plafonarii nu va provoca creșteri importante de prețuri”, a adăugat aceasta.

PSD nu este de acord cu o eventuală renunţare la plafonarea adaosului comercial în cazul alimentelor de bază, de la 1 octombrie, a anunțat sâmbătă Sorin Grindeanu. Preşedintele interimar al PSD mai spune că această decizie nu a fost discutată în coaliţia de guvernare.

Alte știri