Între 18 și 21 septembrie 2025, Universitatea din Oradea găzduiește cea de-a LXIX-a Adunare Generală a Uniunii Studenților din România (USR), cea mai mare federație studențească din țară, care reunește organizații reprezentative pentru zeci de mii de tineri. Peste 400 de studenți vor transforma timp de patru zile Oradea în capitala mișcării studențești din România.
Programul este unul divers și dinamic, cu ședințe plenare, workshopuri tematice, Târgul Asociațiilor Studențești și Gala Studenților din România, unde vor fi celebrate excelența, inițiativa și proiectele cu impact.
Un moment important are loc joi, 18 septembrie, la ora 13:00, când la ședința plenară a USR va participa Daniel David, Ministrul Educației și Cercetării, pentru un dialog deschis cu studenții despre prezentul și viitorul învățământului superior.
„Prezența domnului ministru la Universitatea din Oradea confirmă importanța acestui for și deschiderea spre colaborare instituțională. Adunarea Generală USR nu este doar un exercițiu democratic, ci și un cadru în care tinerii din toate colțurile țării aduc împreună energie, idei și dorința de a transforma educația. Faptul că această ediție are loc pentru prima oară la Universitatea din Oradea arată potențialul comunității academice locale de a deveni un centru de dialog și inovație”, declară Raluca Lezeu, Președintele Uniunii Studenților din Oradea și Secretar General USR.