Potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie ANM), următoarea lună va aduce o vreme schimbătoare, cu diferențe de temperatură între regiuni și cu un regim de precipitații variabil. Ultima săptămână din septembrie se anunță mai caldă decât în mod obișnuit în vest, dar ușor mai rece în est, pe fondul unui deficit de ploi.
La început de octombrie, temperaturile vor scădea la nivelul întregii țări, iar în sud-vest ploile vor fi mai frecvente. Ulterior, vremea se va apropia de normalul perioadei.
Vremea 23 – 29 septembrie
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile vestice, dar și ușor mai coborâte în cele estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar în cea mai mare parte a țării.
Vremea 29 septembrie – 6 octombrie
Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile estice. Cantitățile de precipitații vor fi local excedentare în sud-vestul teritoriului, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
Vremea 6 – 13 octombrie
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.
Vremea 13 – 20 octombrie
Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor putea fi ușor deficitare în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.