La data de 20 septembrie, în jurul orei 13:00, polițiștii Secției nr. 3 de Poliție Rurală Biharia l-au depistat în trafic pe un bărbat de 30 de ani, din comuna Sârbi, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv.
Testarea preliminară efectuată cu aparatul din dotare a indicat prezența substanțelor interzise, iar bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, în vederea confirmării consumului de substanțe psihoactive. Rezultatele analizelor au confirmat prezența substanțelor interzise în organism.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției nr. 3 Biharia, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive.