Inspectoratul pentru Situații de Urgență „CRIŞANA” al județului Bihor recrutează candidați pentru concursul de admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, unde, pentru sesiunea septembrie – decembrie 2025, sunt disponibile 300 de locuri.
La concursul de admitere în Școala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti, se candidează pe 300 de locuri, astfel :
- calificarea „subofiţer de pompieri şi protecţie civilă” – 275;
- calificarea „maistru militar auto” – 25 de locuri.
Înscrierea la concursul de admitere
Cererea-tip de înscriere și, după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către unitatea de recrutare, se descarcă de pe site-ul oficial al Școlii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti. – https://www.scoaladepompieri.ro/admitere.htm#legislatie-tipizate sau de pe cel al unității de recrutare – https://isubh.igsu.ro/admitere-in-invatamantul-militar, se completează de către candidat în mod lizibil, se semnează și se transmit, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail recrutareboldesti@isubh.ro, până în data de 17 octombrie 2025.
Calendar admitere:
- până la data de 17 octombrie 2025 depunere cereri înscriere (on-line, inclusiv sâmbăta și duminica);
- 03 noiembrie 2025 – termenul de depunere a documentelor în vederea constituirii dosarului de recrutare și termenul până la care se va desfășura activitatea de evaluare psihologică;
- 07 – 12 noiembrie 2025 – evaluarea performanțelor fizice;
- 15 noiembrie 2025 – susținerea probei de evaluare a cunoștințelor;
- 24 noiembrie – 19 decembrie 2025 – examinare medicală (doar candidații care se încadrează în numărul locurilor scoase la concurs în ordinea descrescătoare a notelor finale);
- 24 decembrie 2025 – termen de afișare a rezultatelor finale pe site-ul unității de învățământ.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor aduce următoarele precizări:
- Pentru candidații care au domiciliul sau reședința în județul Bihor, înscrise în cartea de identitate, documentele necesare pentru constituirea dosarului de recrutare se depun la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, din Oradea, Str. Avram Iancu, Nr. 9, între orele 08:00 – 16:00, în zilele lucrătoare. Pentru înscriere, candidații trebuie să aibă asupra lor cartea de identitate.
- Pentru mai multe informații privind sesiunea de admitere se poate accesa linkul: https://isubh.igsu.ro/admitere-in-invatamantul-militar;
- Date de contact pentru detalii: tel. 0259/411212, interior 27136, 27107, 27013.