Patru fotbaliştii ai FC Bihor au fost desemnaţi în echipa lunii septembrie pentru Liga 2

Evoluţiile foarte bune ale fotbaliştilor noştri din cadrul echipei de seniori au fost remarcate de specialişti, astfel încât în echipa lunii septembrie pentru liga secundă, echipă anunţată joi de Federaţia Română de Fotbal se regăsesc nu mai puţin decât patru componenţi ai formaţiei FC Bihor.

Este vorba despre tânărul portar Arsenie Mocan, cel care a şi fost convocat recent la lotul naţional U18, pentru acţiunea din această lună din Turcia, fundaşul Abel Popa, mijlocaşul Dragoş Tescan şi atacantul Luca Tincău.
Practic în echipa lunii septembrie din Liga 2 Casa Pariurilor, FC Bihor are câte un reprezentant în toate compartimentele.

FC Bihor conduce detaşat la numărul de fotbalişti pe care îi are în echipa lunii septembrie, cu cei patru. Liderul ligii secunde, Corvinul Hunedoara, are, la rându-i, trei jucători în echipa lunii, iar Chindia Târgovişte dă doi jucători. Ceilalţi doi provin de la FC Voluntari şi Politehnica Iaşi.

Iată însă cum arată cel mai bun prim 11 al lunii recent încheiate, în opinia specialiştilor, prim 11 publicat pe site-ul Federaţiei Române de Fotbal:
Portar: Arsenie Mocan (FC Bihor);
Fundași: Alexandru Albu (Chindia Târgoviște), Florin Ilie (Corvinul Hunedoara), Abel Popa (FC Bihor);
Mijlocași: Dragoș Tescan (FC Bihor), Alexandru Hrib (Politehnica Iași), Ion Cărăruș (Corvinul Hunedoara), Alexandru Șuteu (FC Voluntari);
Atacanți: Ivan Pešić (Chindia Târgoviște), Filip Ilie (Corvinul Hunedoara), Luca Tincău (FC Bihor).

Federaţia Română de Fotbal transmite că antrenorul lunii septembrie va fi desemnat şi el în urma voturilor exprimate pe pagina de Facebook dedicată eșalonului secund, Liga 2. Şi aici echipa noastră are o mare şansă să fie votată, pentru că finaliștii sunt: Florin Maxim (Corvinul Hunedoara), Erik Lincar (FC Bihor) și Florin Pîrvu (FC Voluntari).

Alte știri