La data de 9 octombrie, în jurul orei 10:46, polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd au fost sesizați, printr-un apel la S.N.U.A.U. 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN1, în localitatea Groși, județul Bihor.
Din primele investigații efectuate la fața locului, s-a constatat că un bărbat de 62 de ani, din comuna Șinteu, în timp ce conducea o autoutilitară pe direcția Cluj – Oradea, ar fi surprins și accidentat o femeie de 83 de ani, din Groși, care se angajase în traversarea regulamentară a carosabilului, pe trecerea pentru pietoni, marcată și semnalizată corespunzător.
În urma impactului, victima a suferit leziuni grave, care, din nefericire, i-au provocat decesul la fața locului.
Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest și pentru consumul de substanțe interzise, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului.