Schimbare de acces pentru pacienți la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, începând cu 13 octombrie

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bihor anunță că, începând cu 13 octombrie, accesul pacienților pentru internările programate în locația de pe strada Gheorghe Doja nr. 65 – Staționar 1 se va realiza prin corpul de clădire al Ambulatoriului.

Pacienții care se prezintă pentru internare sau externare vor putea ajunge la ghișeele dedicate prin intrarea principală, pe partea stângă, urmând indicatoarele și circuitele afișate în incinta unității.

De asemenea, accesul persoanelor care au programări și consultații în Ambulatoriu se va face tot prin corpul Ambulatoriului, zona de recepție fiind amplasată în partea dreaptă a intrării principale.

Reprezentanții spitalului precizează că, odată cu noua organizare, cele două containere din spatele spitalului, folosite până acum ca Birou de internări-externări, vor fi desființate.

Alte știri