Universitatea din Oradea continuă să demonstreze că educația de calitate înseamnă, înainte de toate, respect, empatie și șanse egale pentru toți studenții. În acest sens, instituția derulează proiectul CNFIS-FDI-2025-F-0387: „Educația incluzivă la Universitatea din Oradea: susținerea accesului și participării studenților cu dizabilități”, o inițiativă dedicată promovării incluziunii și diversității în mediul universitar.
„Toți studenții au drepturi egale și merită o șansă la succes. Cu sprijinul personalului universitar, fiecare student poate găsi soluții și se poate integra. Empatia face diferența”, a subliniat prof. univ. dr. habil. Camelia Dindelegan, directorul de proiect.
Pentru a sprijini o comunicare eficientă și empatică între personalul administrativ și studenții cu dizabilități, au fost distribuite, în toate secretariatele facultăților, pliantele informative „Secretariatul și responsabilitatea față de diversitate și incluziune”. Aceste materiale oferă repere practice privind comunicarea asertivă, gestionarea situațiilor conflictuale și înțelegerea nevoilor specifice ale studenților, contribuind astfel la crearea unui mediu universitar deschis și echilibrat.
Această acțiune face parte dintr-o serie de activități menite să întărească angajamentul Universității din Oradea față de incluziune și accesibilitate. Proiectul se concentrează pe sprijinirea studenților cu dizabilități vizuale, auditive, motorii și cognitive, dar și pe consolidarea competențelor personalului administrativ implicat în relația directă cu aceștia.
„Universitatea din Oradea își reafirmă angajamentul față de incluziune și diversitate prin proiectul Educația incluzivă la Universitatea din Oradea: susținerea accesului și participării studenților cu dizabilități (CNFIS-FDI-2025-F-0387)”, a declarat prof. univ. dr. habil. Camelia Dindelegan, directorul de proiect.
Prin astfel de inițiative, Universitatea din Oradea confirmă că o comunitate academică puternică este una care își ascultă, sprijină și valorifică toți membrii, indiferent de provocările cu care se confruntă.