Tir cu arcul: Cupa Cetăţii, cu peste 100 de participanţi din România şi Ungaria

Cupa Cetăţii la tir cu arcul şi-a încheiat victorios parcursul, desfăşurat în cadrul proiectului ROHU00109 – ,,Cross-border ARCHery – Joint archery adventures for promoting good practices in sports and strength the cooperation among cross-border archery clubs and practitioners”, proiect finanțat prin Programului Interreg VI-A România-Ungaria 2021 – 2027 (https://interreg-rohu.eu). Au participat peste 100 de sportivi, de la 20 de cluburi din judeţele aflate de o parte şi de alta a graniţei, printre care foarte mulţi copii.

Cele mai numeroase şi mai disputate categorii au fost cele de tradiţional replică istorică master şi seniori, unde câştigătorii au fost Nemeth Zoltan (Bakonszegi Vezertollak), Balogh Laszlo (Haiducii Salonta), Barta Gabor (Karpatok Orzoi), Gulya Andras (Berettyoujfalu Ijasz), Balog Janos (Nomad Archers) şi Papp Szabolcs (Haiducii Salonta). La bowhunter seniori câştigătorii au fost Csikos Adam (Berettyoujfalu Ijasz), Bibo Lajos (Marosszeki Ijaszok) şi Dacian Sav (AS Archery Tinca). La copii s-au remarcat Matei Mangu (Nexus Arad) şi Csorvasi Zoltan (DSZC Letizia Debrecen), iar la seniori Peter Ioan (Elite Archers Academy Chişineu Criş) şi Rami Al-Doori (Paradox), ambii cu medalie de aur.

Cel mai bun la tradiţional modern master s-a dovedit Karolyi Gabor (Hajdu Ijasz Klub), iar la senioare Hadi Erika (Phoenix Chişineu Criş). La barebow copii primul loc a revenit lui Viski Emilia (DSZC Letizia), urmată de Olga Balogh şi Eveline Moise (ambele de la Redpoint). Tot la barebow s-au mai remarcat Cexar Ardelean şi Mark Cacuci (ambii de la Blueline Nojorid), iar echipa CS Vulturii Carei a fost printre cele mai competitive. Desfăşurată într-o atmosferă plină de prietenie şi colaborare, Cupa Cetăţii a reunit arcaşi din România şi Ungaria, într-un proiect comun de cooperare transfrontalieră.

Alte știri