O ieșire la pescuit s-a încheiat tragic, duminică seara, în localitatea Uileacu de Beiuș, unde un bărbat de 73 de ani a fost găsit fără viață, în apele Crișului Negru, intervenția pompierilor beiușeni fiind solicitată de urgență prin 112.
Apelul la numărul unic 112 a fost făcut în jurul orei 19.05, de un alt pescar, care a constatat dispariția bărbatului, observând că sculele de pescuit rămăseseră pe mal.
La fața locului s-au deplasat de urgență, două echipaje din cadrul Secției de Pompieri Beiuș – unul de căutare-salvare de la înec și unul de prim ajutor calificat – precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Pompierii militari au găsit bărbatul la aproximativ patru metri de mal și opt metri în aval de locul în care pescuia, corpul fiind prins în vegetație, într-o zonă cu adâncimea de circa trei metri. Victima a fost adusă la mal, iar echipajul de pompieri paramedici a început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse, bărbatul nu a mai putut fi salvat.