Apelul care sesiza izbucnirea incendiului la un bloc cu patru etaje, situat pe strada George Enescu, a fost primit prin Sistemul Unic 112, în jurul orei 22.50. Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor (ISU Bihor) a mobilizat imediat la adresa indicată, trei echipaje de pompieri din cadrul Stației Ștei, din care două de stingere și unul de prim ajutor calificat.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la nivelul casei scării, care era inundată cu fum, 30 de locatari reușind să se autoevacueze în siguranță.
În paralel cu acțiunea de localizare și stingere a focarelor, pompierii au verificat toate apartamentele pentru a se asigura că nu mai existau persoane în interior, expuse riscului de intoxicare cu fum și au evacuat patru locatari de la etajele 1 și 2.
Incendiul a fost stins rapid, în mai puțin de 10 minute, în limitele găsite, echipajele de pompieri preîntâmpinând propagarea flăcărilor la apartamentele situate la parter.
După stingerea incendiului, pompierii au acționat în continuare la fața locului, până în jurul orei 00.20, pentru ventilarea casei scării și înlăturarea efectelor negative ale evenimentului.
În urma producerii evenimentului, au ars lemne de foc (cca. doi saci), hârtii și cartoane depozitate în casa scării.
Din fericire, nu au existat persoane rănite.
Cercetările preliminare au indicat faptul că incendiul a fost, cel mai probabil, provocat în mod intenționat.